Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor sau Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.
Elevii liceului, îndrumați de doamnele profesoara s-au implicat cu dăruire in proiectul “Spune -mi ce citesti, că să -ti spun cine ești!”
Clasa pregătitoare C, prof.inv.primar Irina Radu
Cu această ocazie eleva Szasz Erika- Lisabela din clasa a III-a B ne-a trimis mai multe povestioare, dintre care vă prezentăm una foarte frumoasă: Povestea lui Max bondarul.
A fost odată un bondar pe nume Max. Max era un bondar mai special, deoarece ceilalți bondari erau cât se poate de leneși și răi, iar Max era un bondar blând și harnic.
De fiecare dată, Max se trezi dis-de-dimineață pentru a le ajuta pe albine să aducă miere și să culeagă polen din flori.
- Bună Max! spuse Clarisse aducând miere în stup.
- Bună Clarisse! Pot ajuta?
Clarisse începuse să râdă:
- Să mă ajuți, tu un bondar mare și leneș care stă toată ziua și mânâncă miere? Nici vorbă, la revedere!
Max era trist, el dorea doar să ajute dar toată lumea râdea de el. Așa că se gândi să se apuce de treabă, așa că în prima zi începu a privi albinele în fiecare minut, se ținea după ele ori unde mergeau ca să le poată privi cum muncesc. Pe urmă după ce ținuse minte fiecare pas pe care-l făcuseră albinele se apucă și el de treabă. Își puse mănușile își lua coșulețul din stup și porni cu entuziasm spre pășune unde erau mii și mii de flori colorate și parfumate.
Merse el ce merse și ajunse pe pajiște unde îl așteptau miile de flori colorate.
Max nu mai stătuse mult pe gânduri și se duse către cele mai frumoase flori.
- Mmm! Ce frumos miros florile acestea! Am să rup câteva petale pentru a face un parfum minunat! Se apuca el de tras petalele și le puse în coș peste câteva minunate, începu să obosească.
- Cred că mi-am terminat treaba aici, spuse el cu glasul plin de oboseală.
Max își lua coșul în spinare și porni spre stup. Pe drum, Max se întâlni din nou cu Clarisse, care văzând cât polen a adunat Max îi spuse:
- Salut Max! ce coș plin ai din el va ieși multă miere, nu mi-l dai mie să-l duc la stup?
Max era confuz, la stup era destulă miere. Max a stat cinci minute pe gânduri….
- Aha! spuse el în gând, acum știu, Clarisse încearcă să îmi fure polenul ca să îl ducă acasă la ea ca să nu mai muncească.
- Sigur că nu ți-l dau! Mai este o grămadă pe pășune, du-te i-ați!
- Ugh, nu a mers! Spuse Clarisse în șoaptă și plecă.
Max zâmbi și porni departe. Ajunse acasă lui Max i se făcuse foame.
- Vai ce foame îmi e! Ar trebui să-mi fac ceva de mâncare! A! Gata știu ce, două felii gustoase de pâine cu miere și lapte cu fursecuri, e perfect! spuse el.
După ce termină de mâncat, Max se puse la somn. A doua zi, Max se trezi și ieși la o plimbare, pe drum se întâlni cu furnica Marga, cu care Max s-a împrietenit foarte repede. Și în fiecare zi mergeau împreună pe pășune să culeagă florile parfumate și colorate.
Și așa Max și Marga au rămas prieteni pe veci și au trăit fericiți până la adânci bătrăneți.
